Modelul Big Bang

Această lucrare originală, este un model logico-matematic ce aparține domeniului cosmologiei. Ea prezintă o ipoteză alternativă față de cea oficială la felul în care a apărut universul. Pornind de la o critică a aplicării continuului liniar în fizică, se ajunge la redefinirea noțiunilor de spațiu, timp și energie masă ceea ce are ca efect definirea coerentă a noțiuni de materie întunecată precum și introducerea unui model de gravitație cuantică, arătându-se cum aceasta este elementul fundamental ce dă dinamică universului primordial.

Lucrarea fundamentează ipoteze mai vechi, cum ar fi cele ale lui Paul Dirac despre scăderea în timp a constantei gravitaționale precum și despre dependența acesteia de masa și vârsta universului. În plus este anulat Paradoxul informațional al găurii negre al lui Stephen Hawking arătându-se că radiația Hawking nu poate conduce la evaporarea în timp a găurilor negre și pierderea, în acest fel, a informațiilor acumulate de la materia absorbită de acestea.

Validarea sau invalidarea acestei lucrări va putea fi făcută după acumularea datelor obținute de la telescopul spațial James Webb, prevăzut a fi lansat la sfârșitul anului 2021, dacă acesta va putea prelua date despre stadiile extrem de timpurii ale universului după Big Bang.

Rezumat

  • lucrarea prezintă ipoteza construirii și evoluției, pas cu pas, de la zera elementelor spațiu-energie-masă-timp (substantivele comune care se referă la concepte redefinite în această lucrare le voi scrie cu italice.) care împreună definesc universul;
  • sunt redefinite câteva concepte fundamentale, cum ar fi:
    • spațiul nu este definit aici ca formă în care se toarnă materia sau ca categorie filosofică ce desemnează forme obiective ale existenței. În această lucrare spațiul, energia-masă și timpul sunt un tot unitar care este însuși universul. Pentru ca prăpastia între aceste concepte și cele clasice să nu fie de netrecut voi împărți universul în două concepte cu care să se poată opera: timpul și spațiul-energie-masă;
    • timpul devine astfel un element subiectiv care depinde de conștiința care a împărțit universul în două concepte și este definit în lucrare; în plus felul în care este definit timpul implică imediat faptul că acesta are unică direcție;
    • spațiul-energie-masă este partea care rămâne din conceptul de univers după extragerea (contra naturii) a timpului. Lucrarea identifică spațiul-energie-masă cu dark matter, noțiune prezentă în cosmologia contemporană;
    • timpul și spațiul-energie-masă sunt explicate (prezentate) prin modele logico-matematice ale discontinuului. Formalismul matematic al continuului liniar va fi folosit mai rar, iar rezultatele vor fi cuantificate;
    • gravitația cuantică, definită aici, este elementul ce dă dinamică universului;
    • materia întunecată este definită coerent.
  • ipoteza inflației cosmologice este păstrată;
  • pe baza axiomelor, definițiilor și teoremelor din lucrare am construit aplicație software ce generează modele de universuri ce pot fi analizate prin rapoartele și imaginile generate. Lucrarea prezintă, pentru diferite definiții de universuri, câteva rapoarte și imagini. Datorită timpilor uriași de calcul sunt prezentate evoluții de universuri desfășurate doar pe parcursul a câteva milioane de unități de timp Planck. Modelul digital nu are pretenția de a calcula, pas cu pas, universul pe durate lungi de timp, motiv pentru care nu abordează probleme legate de felul în care acționează dark energy; totuși, pentru a nu apărea violări grosolane ale legilor conservării energiei și informației, algoritmii stochează cantitativ dark energy poate pentru viitoare dezvoltări;
  • prin consecințele ei, această lucrare:
    • răspunde sau invalidează, sau face inutile întrebări de genul: Dacă universul este finit, atunci ce este dincolde el? sau Cum este posibil ca toată această cantitate uriașă de materie din univers să fi apărut din nimic sau să fi fost concentrată într-un punct infinit de mic și de dens?
    • pentru a răspunde la întrebările de mai sus, această lucrare nu ne obligă să adăugăm noi ipoteze cum ar fi ciclicitatea Big Bang-urilor și a imploziilor sau interacțiunea cu universuri paralele (cum pot fi paralele dacă interacționează ?!) și aceasta doar pentru a salva ipoteza Big Bang-ului fierbinte; lucrarea exclude una dintre ipotezele sfârșitului universului și anume ipoteza marelui îngheț;
    • anulează Paradoxul informațional al găurii negre al lui Stephen Hawking, deoarece conform acestei lucrări (Modelul Big Bang-ului rece) și al articolelor asociate mai există un proces legat de găurile negre ce face ca radiația Hawking să nu ducă, în final, la evaporarea acestora;
    • procesul lipsă amintit mai sus explică de ce în univers există găuri negre super masive atâta vreme cât se pare că vârsta universului este prea mică pentru a permite formarea unor asemenea giganți doar prin absorbție de materie și/sau prin fuziuni și/sau prin implozie directă a materiei din universul timpuriu;
    • lucrarea arată că valoarea constantei gravitaționale scade în timp și în plus ea depinde de vârsta și masa totală a universului. La Lindau Nobel Laureate Meeting din 1979, Paul Dirac a susținut ipoteză asemănătoare.
loading Modelul Big Bang Loading...
EAD-logo Modelul Big Bang Taking too long?

reload Modelul Big Bang Reload document
| open Modelul Big Bang Open in new tab

Descarcă [2.17 MB]